Acest orasel micut de-i blogosfera

February 17th, 2012

Am zis ca scriu si n-am mai scris. Nu aici. Am zis ca fac un sablon nou pentru blog si nu l-am facut. N-am zis ca plec, dar am plecat, n-am zis ce caut, dar am cautat. Si am gasit, anume motivul pentru care nu-mi gasesc nicicum mare tangenta cu blogosfera de limba romana: pentru ca eu caut directii, interes ori experienta in ceea ce citesc. Si pentru ca majoritatea celor care scriu ofera mai degraba instantanee de...stari, de senzatii personale mai mult sau mai putin epidermice in intensitate, dar cam intotdeauna superficiale in abordare, trairi personale punctuale, neintelese, nefructificate, nelamurite chiar celui ori celei care scrie.

Mai ofera blogurile in romana o hlizeala ieftina, echivalentul in scris al batailor cu frisca, minus atmosfera de petrecere. Uneori se simte de parca bataia s-ar vrea mai degraba cu pietre decat cu frisca, dar recuzita e cea care este. In compensatie - ori in consecinta, nu mi-e clar - se mai ofera si lapidari frenetice, din cele in care autorul a gasit un morman de pietre, un ceva -ori cineva- oarecare, de poate servi drept tinta, si da a descarcare, a furie pe tot si pe toate, a nervi de nevrotic, a isterie.

Cand nu-i nici una din variantele de mai sus, sunt in schimb pareri neavenite, nesustinute, neargumentate, neimportante pentru nimeni altcineva in afara celui care le varsa pe pagina pretinzand ca le scrie. Sunt sfaturi despre cum sa faci bani cu blogul, date de oameni care n-au facut nimic cu blogul, nici macar n-au scris cu adevarat ceva serios acolo. Sunt "analize" despre evenimente politice locale ori internationale de la oameni care nu par sa aiba idee prea clara ce-i politica ori cu ce se mananca ea - e eventual un fel de indeletnicire murdara a conspiratorilor mondiali. Sunt propuneri de actiune fara urma de ratiune. Sunt sfaturi despre orice, continand absolut nimic.

Cam in acelasi stil cu sfaturile acelea despre orice, date de un oarecare pe o tema la-ntamplare, se mai ofera si incercari crunt si dureros ratate de sofisticare, erotism, nonconformism si explorare. Uneori rezultatul e vag umoristic, cam ca un copil care-i convins de vitejia lui nemaipomenita in a "explora" pragul propriei camere, ca mai departe pe hol oricum nu s-a avantat ca era prea intuneric si infricosator. Totusi, copilul rareori se pretinde si sofisticat in asemenea incercari.

Mai sunt apoi pur si simplu panouri personale, pe care-s insirate poze cuminti si cronici pline de banalul unui cotidian expus in cele mai obisnuite amanunte. Uneori sunt aceste panouri marturii ale iubirilor obisnuite macar, chiar daca-s acele iubiri care mai mult cer adoratie din jur decat sa ofere fie si o frantura anume de revelatie ori de lumina, de semnificatie, de interes pana la urma pentru oricine altcineva in afara autorului si a obiectului adoratiei sale.

Urcand incet-incet pe panta anevoioasa a unui continut citibil, se mai gasesc uneori (mai rar) incercari oneste de expresie, de scriere, de comunicare ori chiar de analiza ori invatare. De pretuit fiecare in parte pentru incercare, de apreciat reusita, de plans faptul ca cel mai ades lipseste totusi substanta mesajului. Ori nu transpare. Si mai lipseste in fapt aproape mereu acel interes anume al autorului, spuneti-i nevoie de scris daca vreti, spuneti-i pasiune, spuneti-i ardere reala. Un interes oarecare sa fie, dar puternic, dand o directie - o directie cu care sa-ti poti gasi ori macar stabili, fie si temporar, tangenta.

In sfarsit, exista totusi, desigur, cateva bloguri in romana unde se scrie bine, se scrie cu subiect, cu substanta, cu competenta, cu onestitate, cu dorinta -ori nevoia- de a oferi ori macar lamuri pentru sine ceva. Am mentionat odata cateva, mai sunt si altele, dar sunt atat de putine... In consecinta, directiile oferite sunt si ele putine, un set restrans pe care mai degraba il explorezi in cateva zile, nu in ani si ani de lectura si interactiune. Ca intr-un orasel micut din care te trezesti ca ai iesit deja de mergi prea repede, la fel imi pare si blogosfera romaneasca: de cauti ori citesti un pic mai mult ai ramas deja fara bloguri de citit, stii deja toate directiile de se pot numi cu-adevarat directii precum si micii pasi facuti timid de-a lungul lor. Si-ti vine parca sa pleci cateva saptamani ori luni ori ani, linistit ca n-are sa fie avansul prea mare sa nu poti recupera, sperand totusi ca vor fi macar interesele mai variate atunci, sa ai de ce te alipi cumva cu adevarat, sa ai ce discuta serios, sa nu mai simti nevoia sa pleci iar in lumea larga cautand pur si simplu experienta altor vieti cu adevarat traite, cu onestitate si generozitate explorate in scris.

Cautand adica, de exemplu, un autor precum Cheryl Strayed, cu o dragoste nu doar a vietii ei ci chiar de viata.