Desenul și literatura

June 5th, 2011

Atât desenul cât și literatura sunt modalități de reprezentare a realității, a unei realități însă subiective, pentru că modelul nu poate fi altul decât realitatea așa cum e ea percepută de autor la un moment dat. Autorul desenează ori scrie ceea ce vede, aude, simte, fie că se uită în jur, fie că se uită pe tărâmul propriei imaginații. Lumea din jur sau cea din imaginație, ceea ce vede ori aude autorul și încearcă să pună în nuanțe ori în cuvinte, trebuie să fie reală și e întotdeauna, cu necesitate, percepută prin filtrul subiectiv al autorului. În lipsa realității, desenul ori textul nu au consistență, nu se leagă, nu spun nimic, pentru că nu au ce: nu e nimic de spus când autorul încearcă să ne arate ceea ce nu există. Dacă există realitatea, dar lipsește în schimb subiectivitatea, desenul devine simplă fotografie, iar textul devine descriere științifică. Dar nu e singurul mod prin care se poate rata un desen fix la fel precum se poate rata complet o încercare de literatură.

Al treilea mod de a rata încercările de artă e pur și simplu transpunerea inadecvată. Autorul percepe realitatea prin filtrul propriei ființe și încearcă onest să o pună în imagine ori cuvinte, dar nu reușește în fapt trecerea din spațiul real în cel al reprezentării. Pentru că arta până la urmă nu e imaginea realității ci reprezentarea ei. În alt spațiu, cu alte instrumente. Iar problema e faptul că spațiul desenului precum și cel al textului sunt în fapt mult limitate față de realitatea pe care o iau drept model. În consecință, autorul are a alege esența realității și a desena ori scrie o reprezentare inteligibilă a acesteia, nicidecum o copie musai fidelă a unor elemente. Copia fidelă în sensul definit de abordarea analitică e de domeniul științei, nu al artei.

Dar să încerc să exemplific problema și am să o fac cu desenul pentru că e mai simplu și altminteri perfect analog. Motivul pentru care în general lumea "nu poate" să deseneze "realist" e foarte simplu: pentru că nu desenează ceea ce vede bidimensional, ci ceea ce știe că există tridimensional. În consecință, dacă Gigel știe că cele patru picioare ale scaunului sunt în fapt egale (ori că a citit explicat că așa sunt, ori că se duce și le măsoară), Gigel va încerca să le deseneze egale pe o coală de hârtie, chit că liniile în fapt nu mai sunt egale, din cauză de perspectivă. Este desenul rezultat o reprezentare a realității? Posibil, în fond scaunul real are patru picioare egale și uite că tot atâtea și tot egale (dacă le măsori cu rigla ori cu metrul) are și scaunul în desen. Dar... n-arată a scaun și în fapt în spațiul bidimensional al colii de hârtie nici nu e un scaun. Chiar dacă Gigel îți va argumenta foarte hotărât și imbatabil că e un scaun perfect corect ce-a desenat el acolo. Atâta doar că Gigel ignoră dimensiunea lipsă din coala de hârtie. La fel, argumentația că diverse elemente din text sunt "la fel ca" în realitate, după cum e știut și demonstrat altminteri, nu servește ca demonstrație că textul e literatură. Au și cuvintele scrise dimensiuni lipsă față de realitatea pe care o dorim reprezentată.

Mai mult decât atât, Gigel care nu știe să deseneze tinde să folosească simboluri în locul a ceea ce vede: triunghiurile pe post de brad, v-urile pe post de păsări, cercul cu raze pe post de soare. E desen dacă e doar din astfel de simboluri? Este. Ba chiar, spre deosebire de exemplul cu scaunul, în cazul acesta desenul va "arăta" a brad, a păsări, a soare, cel puțin atâta vreme cât toată lumea împărtășește simbolurile. E rezultatul o reprezentare a realității? E artă? Sunt chiar curioasă de răspunsuri și mai ales de argumente.

Tot așa cum un desen din simboluri nu e artă, o colecție de simboluri în text nu face textul literatură. Iar faptul că matematica descrie transformarea în bidimensional, dar încă nu pe cea în spațiul literar, nu-mi pare totuși argument valabil că transformarea cu pricina e irelevantă ori imposibil de adus în discuție când e vorba de evaluarea unui text. Ce-i drept, rămân încă de discutat dimensiunile lipsă ale literaturii. Atâta doar că poate fi ceva mai dificilă discuția în cuvinte despre limitările...cuvintelor.