Chitantele numite diplome

May 26th, 2012

Prin trei sertare, patru rafturi, o noptiera si minim doua tari, am ravasite diverse hartii mai sombre ori mai colorate, mate ori glasate, fragile ori cartonate, de-mi poarta numele, imi dau titluri, note, aprecieri, calificari, pozitionari si-n general cam tot ce poate sa incapa pe-o bucata de hartie. Diplome adica, de diverse feluri, de la felurite autoritati. Una ma numeste inginer, alta imi confera titlul de Master, a treia ma doftoriceste filosofic in ingineria programarii si in sfarsit, din urma, un morman intreg de hartii marcheaza tot felul de momente: concursuri, sfarsituri de an scolar, de cursuri, de activitati. Dincolo de interesul de colectionar si amuzamentul dubios de a compara designuri, calitati de hartie ori cerneala, scriituri, stampile si in general prezentarea ca impresie artistica (ori dimpotriva), totusi, de ce ar conta legatura asta de hartii in sine, chiar puse laolalta? De ce adica ar vrea cineva anume sa vada o diploma a altcuiva, de ce se dau pana la urma diplome si de ce se promit ele inca din start?

Sigur ca veti zice ca diplomele sunt in fond niste simboluri concrete ale cunostintelor si abilitatilor, niste semne usoare de recunoastere, ca un fel de insigne mai voluminoase, ca un fel de monezi pana la urma cu valoare anume pe piata muncii - ori ca un fel de material publicitar si de prezentare de fiecare data cand te scoti (ori scoate cineva) la vanzare. Si chiar sunt, nu-i gresita interpretarea asta. Dar ce anume semnifica ele in fapt concret? Asa-zisa masurare a unor cunostinte si abilitati e praf in ochi, e afisul publicitar, e diversiunea necesara pentru ca-i mai usor de acceptat decat faptul nud si concret: tot ce poate in fapt comunica util o diploma la o adica nu e rezultatul sau care difera totusi de la om la om ci e pana la urma, pretul cerut - si platit, chiar daca nu in bani - pentru ea.

Evaluate astfel abia imi pare ca au sens diplomele. Uite o bucata de hartie galbena din carton prost, valurita in stanga si taiata mai pe langa ori mai peste linia de ghidaj de catre o mana sictirita: e platita cu 5 ani de zile in Politehnica din Bucuresti, sectia Calculatoare, cu plata detaliata pe ore de laborator, de curs, de seminar. Hartia verzuie si parca reciclata, cu design comunist si rubrici inadecvate atesta ceva plata suplimentara a unor ore catre ceva importanti ai pedagogiei. Cartonul mare imprimat in relief si gazduit in teaca albastra imitatie de piele e primit la schimb pentru plata a trei ani de altarul cercetarii zis (si-a multor altora mai putin zise dar bine cunoscute de toti ceilalti platitori) intr-o universitate din nordul Italiei.

Cele de mai sus nu-s zise intru desconsiderarea diplomelor, ci tocmai pentru valorizarea lor corecta. Pana la urma, fiecare diploma promisa e in fapt o oferta de pret si nimic mai mult - nu-i nici promisiune, nici garantie si nici macar oferta de servicii reala - cel mult o oferta de folosinta a unor resurse pe timp limitat, contra pretului stipulat. Ce anume decizi sa obtii in schimbul acestui pret - si deci ce valoare capeti la schimb cu adevarat - nu-i scris nicaieri pe diploma. Pentru ca depinde strict de fiecare. Si pentru ca nu intereseaza pana la urma pe nimeni daca cineva decide sa-si cheltuie resursele pentru chitanta si nu pentru valoarea reala care nu va fi niciodata scrisa pe biata diploma-chitanta.