Nu mai dați cu bani în oameni

October 11th, 2010

Adică în fine, dacă vreți și-aveți de unde, dați cu sete, că-s banii dumneavoastră cu care dați. Dar să nu vă așteptați să obțineți mare lucru doar prin simplul fapt că dați aceluiași Ionel, aceluiași sistem, aceleiași organizații mai mulți bani pentru aceeași treabă. Dacă vă trebuie exemple, luați cu încredere, de la UE care dă cu bani în România și nici nu reușim măcar să-i cheltuim pe toți în vreun fel, până la părinții care dau cu bani în odrasle fără să-i facă nimic mai altceva decât mai cheltuitori. Banii n-aduc fericirea părinților și nici performanța copiilor, asta e, greu cu banii și când îi ai. Dar hai să disecăm mai amănunțit un exemplu care arde: sistemul public de educație.

Toată lumea plânge că sistemul public de educație nu-i bun și toată lumea zice că trebuie mai mulți bani. Să se aloce mai mulți bani la educație, să se dea mai mulți bani. Și ca să nu credeți că e vreo situație particulară în România, să știți că și la americani e fix la fel. Ba chiar de vreo 10 ani cel puțin. Să discutăm pe sistemul lor că poate doare mai puțin și în plus avem date clare la îndemână. Pe lângă faptul că majoritatea reformelor educației în SUA tot bat șaua pe ideea că dacă dăm mai mulți bani se va face educație de calitate mai bună, și părinții cred în esență fix același lucru. Dacă vă ronțăie curiozitatea, studiați sondajele Gallup să vedeți cum an de an problema numărul unu e de la distanță "lipsa de fonduri". Iar problema pare să crească, lipsa asta de fonduri devine din ce în ce mai clară, mai acută, cu fiecare an ce trece din ce în ce mai mulți părinți se plâng de ea. Deci au scăzut fondurile? Sau nu au crescut măcar? Ași. Au crescut constant de prin '95 încoace și se află în principiu la un maxim, sau cel puțin așa zic statisticile lor publice. Deci unde-i problema?

Problema e foarte simplă într-un fel: peste un anumit prag de resurse, simpla pompare de mai multe resurse nu influențează direct performanța. Ideea că dacă cheltui mai mulți bani obții performanță mai mare e o simplificare atât de simplificată încât devine o prostie. Una simplă ce-i drept, dar să nu deviem. Ce lipsește din ecuație de-i o prostie? În două cuvinte, eficiența și eficacitatea. Într-un cuvânt, motivația. Mai exact, motivația oamenilor de a-și crește performanța personală și pe cea a grupului pe care-l conduc. Păi dacă primesc mai mulți bani se vor strădui să facă treaba mai bine, nu? Fals. Sau în fine, se vor strădui așa teoretic, oarecum, într-un fel. Mai exact vor cheltui banii cu pricina, dar de preferință pe chestiuni care nu deranjează prea mult ceea ce este. Care deci nu schimbă prea tare performanța. Toată problema e până la urmă un exemplu concret că banii nu-s în sine o motivație bună.

Dacă tot vi se pare că n-ar fi așa, dați o privire la cazul Finlanda. Au un sistem de educație internațional recunoscut drept foarte performant, da? Dar știți când a devenit anume așa de performant? Când au fost mai multe resurse, nu? Fals. În fapt cam tot atunci când s-au tăiat din fonduri prin anii '90 pentru că ce să-i faci, nu erau, economia Finlandei era într-o oarece recesiune. Și s-au tăiat destul de serios, în medie de la fiecare școală vreo 25%. Reducerile de fonduri n-au afectat negativ performanța pentru simplul motiv că s-au făcut prin eficientizare, nu prin simplă tăiere. Dacă trebuie să concediezi din profesori, poți fie să concediezi câte unul din fiecare școală în mod "egal", fie să îi dai afară pe cei buni dar scumpi și să angajezi în locul lor pe cei proști dar ieftini, fie să desființezi școlile cu mai puțini elevi. Mă gândesc că-i clar ce-au ales finlandezii.

Întrebarea asta dacă este anume o corelație directă între câți bani dăm pe educație și ce iese e de altfel subiect de mare agitațiune prin cercetarea în domeniu de vreo 30 de ani cel puțin. Poate să vi se pară curios, dar pe lângă agitație s-a ajuns chiar și la niște concluzii. Despre care voi povesti însă în articolul următor. Dacă nu dați până atunci cu....bani în mine.