Blogul meu care este

April 5th, 2011

Cătălin întreabă de ce anume avem blog, iar eu zic că totuși e o întrebare bună, așa că merită un răspuns.

Blogul meu e fără scop, are doar o cauză simplă: faptul că eu scriu. Scriu ca un mod de conversație nu doar cu mine însămi ci și cu ceilalți oameni, cu cât mai mulți, cu toți de s-ar putea. Scriu ca un mod de explorare a mea, a celorlalți, a înțelegerii, a lucrurilor pe care nu le vedem sau nu le știm sau nu le chiar pricepem. Scriu ca să aflu sau ca să dau răspuns la întrebări chiar nerostite, ca să-mi aduc aminte, ca să găsesc noi întrebări, ca să mă dumiresc, ca să mă mir, ca încerc, ca să m-amuz, ca să mă joc, ca să analizez, ca să pledez fie și pentru inamici, ca să explic, ca să descopăr cum văd alții lumea, ca să le spun și cum îmi pare mie, ca să aibă oricine loc să-mi dea o replică sau să pornească o discuție.

Și totuși, într-un fel n-am blog. Pentru că nu mi-am propus să-l fac, pentru că nu i-am stabilit în consecință țeluri de atins. De aceea blogul meu încă nu există, în locul lui e doar o acumulare de gânduri care se cer dintr-un motiv sau altul scrise, o acumulare inegală, reflectând un parcurs al meu în online și în exersarea încă incidentală a scrisului ca mod de conversație. Pentru că arta conversației în scris necesită și ea practică multă și se învață, iar blogul e o cale ideală: numărul de potențiali interlocutori e limitat doar de abilitatea celui care îi caută. Eu abia am început să caut, abia învăț cum să-i găsesc cu adevărat. Eu nu sunt bloggeriță, sunt doar o persoană care scrie, iar blogul meu e doar o parte din reflectarea mea online.