Mai că m-aș face pachet

November 12th, 2010

Vă zic din start că-i un articol scris pe genunchi. La propriu, că n-am loc la masă. De pachete.

Mai am puțin și m-aș împacheta pe mine însămi și m-aș trimite-n cufăr lăcuit și cu încuietoare pe dinăuntru. Treaba e însă că nu mi-e prea clar ce adresă să pun pe cufăr. Ca să nu mai zic de descriere. Care probabil n-ar fi acceptată sau acceptabilă. Pentru curier zic.

Fiind aceasta o problemă intractabilă, îmi petrec timpul într-alt mod oarecum apropiat: împachetez de zor diverse de vreo săptămână cel puțin. Împachetez, triez, dau, trimit, arunc, mai dau, mai trimit, mai împachetez și tot așa. De mai bine de o săptămână trăiesc printre cutii - goale, pline, în curs de umplere, în curs de trimitere. Nu mi-e clar dacă înainte trăiam printre conținuturi de cutii.

Ce mă cam scoate din sărite e că sunt atât de multe lucruri. După experiența lioneză a celor 100 de trepte fără ascensor, am zis că n-are rost să cari lucruri. Se găsesc la fața locului. Se fac unele noi. Și apoi pe bune că-s puține cele pe care într-adevăr le caut de n-ar fi acolo. Dar... vrând-nevrând investești ceva (timp vorbesc, gânduri, nu bani) în lucrurile acestea de ți-au fost prin preajmă cu anii. Lucrurile pe care le-ai ales la un moment dat, alegere știută, aproape împotriva gândului mereu prezent că "am să plec și-atunci ce fac cu ele?"

N-am răspuns prea clar la ce să fac cu ele. Le dau sau le trimit. Extrem de puține - le iau cu mine. Și așa mă împunge un gând: trimit lucrurile înapoi să mă aștepte sau nu tocmai?