Cer sfatul expertilor

September 16th, 2012

De ceva zile bune ma chinui sa stau dom'le si nu-mi iese. Dar deloc-deloc, si-s la capatul rabdarilor si-al incercarilor. Atata speranta ma mai salveaza ca s-or gasi printre experti -macar in privinta asta sunt linistita ca experti clar exista destui- cativa care macar de mila sa-mi dea si mie un sfat pe tema, fie si-o farama, o idee, o sugestie. Cum vedeti, nu-mi permit sa fiu pretentioasa pe tema ca mi-s nu pe culmile disperarii ci-n adancurile lor de-a dreptul. Dar sa va zic ce-am incercat - si cum am ratat iar si iar atata lucru banal de mi-e si jena sa recunosc ca nu ma pricep sa-l fac ca lumea, pfuai.

Cum sunt in asteptare cica, e logic ca-i momentul ideal sa-mi exersez capacitatea zisa feminina - si-n tot cazul profund umana- de a "fi" pur si simplu, cu voluptatea indolentei tolanite intr-un fotoliu, suficienta siesi si chiar dulce privitorului. Ei bine, am ratat lamentabil, dar la-men-ta-bil, ca nici n-am cuvinte. Nici trei minute n-au trecut -si-acelea foite in pernele moi- si-am inceput sa citesc titlurile cartilor din raft, sa rasucesc idei -oare are dreptate musiu Bennet sa vada cartile in primul rand ca evadare mai degraba decat mijloc de cunoastere?- sa fixez ceasul si sa numar secundele, sa ma mai rasucesc o tura, sa impletesc mainile - ca sa stea locului, sa incep chiar a ma gandi serios -oribil gand- ca poate ar chiar trebui curatat aragazul.

Intai am omorat ceasul - l-am rasturnat de pe locul lui deasupra semineului, l-am disecat si i-am scos bateriile, i-am zapacit limbile si l-am lasat cadavru jalnic langa bustenii neaprinsi. Evident, ma pacaleam ca-i vina lui ca-mi tot arata timpul de nu pot pur si simplu sa ma pierd in voluptatea inactivitatii absolute ce ignora, evident, trecerea irelevanta a secundelor. Si mai evident inca, eviscerarea ceasului era doar pretext pentru amanarea misiunii imposibile de a STA.

Culmea e ca problema mea nu-i ca mi-ar lipsi lenea de vreun fel, nicidecum. Am lene, ba chiar uneori cate una de dimensiuni gigantice si pofte uriase. Problema insa nu-i de dimensiune -ori adancime- lenevistica ci de... directie. Adica oricat mi-ar fi lenea de mare, e totusi directionata, e precisa, e cu scop anume, e lene specializata. Altfel zis, lenea mea e doar anti-scris ori anti-maturat ori anti-refacut-design-la-blog, dar imi lipseste cu desavarsire un pic de lene universala, fara tinta, lenea-lene, lenea gratuita. Ah, frumusetea lenei gratuite... Voi cei care o cunoasteti, fie-va mila si dati-mi si mie un indiciu cat de mic, un simplu semn cum sa apuc pe calea asta ce mi-e asa necunoscuta. N-o cer din egoism ci din nevoia cea mai crunta, asa ca faceti-va pomana, caci nu s-o pierde generozitatea voastra nerasplatita dupa merit: de-oi reusi un pic de lene sa incerc fie si-o ora-n toate ale ei minute, oi da-o mai departe apoi cu recunostinta si zambet muiat in dulceata noii lumi pe care o voi fi descoperit.

Asadar dragilor, bunilor, frumosilor, voi cei care stiti atat de bine a sta pur si simplu, a va bucura de frumusetea nimicului in toata splendoarea sa, a scrie chiar despre dansul in atat de multe feluri care-s tot acelasi dar de fiecare data inca mai frumos, va rog: imi dati o indrumare oricat de mica despre cum sa ating si eu macar poalele daca nu culmea astei fericiri ce-mi e negata?

Marturisesc desigur ca si de nu-mi iese, fi-va cu totul vina mea si nicidecum a sfaturilor voastre, caci problema e desigur cu totul si cu totul a mea, data de acest neastampar cu siguranta diavolesc si de o lipsa pe care iata, mi-o asum si-ncerc, dupa modestele-mi puteri, cu ajutorul vostru, a o indrepta.

Va multumesc anticipat de orice sfat asadar, despre cum sa STAU, sa nu fac chiar nimic, cel mult sa... simt, asa, ceva nedeslusit dar cu siguranta nespus de frumos, de imbatator, de incantator, de implinitor. Si de comod. Multam.