Un pic de nedumerire

March 5th, 2011

Pe la mijlocul amiezei m-am întins pe spate în plin soare și m-am tot uitat fără țintă cum se deșirau bezmetice fire albe din seninul cerului de primăvară. Ca în copilărie, aceeași căldură a soarelui, aceeași liniște în picuri de lumină, aceleași împunsături de la solul prea tare. Dar cerul era de data asta de cealaltă parte a ferestrei, iar mocheta nu miroase a iarbă strivită când te ridici. Și totuși, aceeași senzație de liniște și pace adâncă. O purtăm așadar în noi tot timpul sau m-au păcălit asemănările?